miercuri, 18 mai 2011

TransAlpin Bike Marathon - Ranca 14 august 2011




Asociatia sportiva TransAlpin Bike cu sprijinul Salvamont Gorj va invita la prima editie a maratonului de mountainbike " TransAlpin Bike Marathon" – 14 august 2011.

Cum se ajunge aici?

Ranca se afla la 62 km de Targu Jiu, 97 km de Ramnicu Valcea, 272 km de Bucuresti.

Pentru cei ce vin din Ardeal pot ajunge la Ranca pe noua sosea DN67 C (asfaltata in proportie de 95% la sfarsitul lui 2010) distanta dintre Sibiu si Ranca fiind de aprox 150 km.

Vor fi trei trasee diferite ca lungime şi dificultate, marathon, classic si family, având startul şi sosirea în acelaşi punct la baza partiei M1 in fata apres-skiului .

Aici natura, in generozitatea sa, ne rasplateste oferindu-ne o priveliste ce iti taie respiratia. Padurile nesfarsite de brazi , raurile repezi , verdele crud al ierbii intrerupt de pete roscate caracterisice cimbrisorului de munte, combinat cu albastrul pur al cerului si o liniste totala ne dau senzatia de inceput de lume. Startul competiţiei va avea loc la 1.600 m altitudine, traseele vor strabate padurile de brazi pe coborarea spre Baia de Fier, iar apoi urcări provocatoare ce vor ajunge pe creasta la altitudinii de peste 2.000 m.

Vrem ca TransAlpin Bike Marathon sa imbine frumusetea traseului, buna organizare si prietenia iar la sfarsit sa mancam o fasole la ceaun cu ceapa rosie si sa ciocnim cu totii un pahar de bere rece.

Mai multe informatii pe siteul competitie: transalpinbike.ro